Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Buzău, agresorul a fost inițial reținut, iar apoi magistrații de la Tribunalul Buzău au decis arestarea acestuia pentru 30 de zile, sub acuzațiile de omor și tulburarea liniștii publice.
Procurorii au stabilit că în urma unui conflict generat de achiziționarea unui teren lângă locuința sa, bărbatul i-a aplicat vecinului său mai multe lovituri cu un cuțit tip baionetă, incidentul având loc pe stradă, sub privirile mai multor persoane.
Într-un comunicat de presă transmis luni, procurorii Parchetului Tribunalului Buzău spun că victima – un bărbat de 34 de ani – a fost lovită cu baioneta în mod repetat, în diferite zone ale corpului, iar la un moment dat a reușit să fugă pe o distanță de câteva zeci de metri, dar a fost ajunsă din urmă de agresor. Acesta a continuat să îl lovească pe bărbat cu baioneta până când l-a văzut căzând la pământ, într-o baltă de sânge.
În urma leziunilor suferite, victima a decedat la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
În același incident a mai fost grav rănit un tânăr de 22 de ani, care este internat la Spitalul Județean Buzău.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, conflictul a izbucnit între două clanuri de romi, după ce una dintre familii a cumpărat un teren în imediata apropiere a locuinței celei de-a doua familii. Imediat după conflict, agresorul a fugit de acasă, fiind găsit ulterior de polițiști.